Capitolul VIII

 

Capitolul VIII

Profeţia despre smerirea unui dumnezeu autoproclamat

 

Daniel capitolul 4

Daniel 4:1. "Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!

2. Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.

3. Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!

4. Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu.

5. Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.

6. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.

7. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.

8. La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis:

9. "Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea; deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.

10. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.

11. Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ.

12. Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el.

13. În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt.

14. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: "Tăiaţi copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui!

15. Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.

16. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el.

17. Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!"

18. Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi."

19. Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: "Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!" Şi Beltşaţar a răspuns: "Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!

20. Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic, încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului;

21. copacul acesta a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe, şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,

22. eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.

23. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: "Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el."

24. Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt care se va împlini asupra domnului meu, împăratul.

25. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

26. Porunca, să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.

27. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!"

28. Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.

29. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,

30. împăratul a luat cuvântul şi a zis: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?"

31. Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: "Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!

32. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului, îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!"

33. Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor.

34. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam.

35. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: "Ce faci?"

36. În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.

37. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!"

 

Acest capitol nici nu ar trebui comentat. Este vorba despre un om arogant care a încercat să fie ca Dumnezeu. Deşi este un păcătos plin de vicii, el formează opinia publică despre închinare, el face cultul şi el dictează cum să se închine oamenii. Dumnezeu îl avertizează şi îi dă un timp de un an, pentru gândire, dar fără rezultat.

Mulţi au încercat de-a lungul istoriei şi mai încearcă şi azi această aroganţă teribilă. Unii o gândesc dar nu o zic, alţii chiar o zic uneori, fie în familie, fie la locul de muncă, fie în gaşcă, fie în scoli, administraţie, lagăre sau închisori, fie în armată, fie în partid: „EU SUNT DUMNEZEU AICI! EU FAC CE VREAU AICI, EU FAC LEGEA AICI!” Şi apoi sunt striviţi de evenimente, arătând cine sunt ei cu adevărat.

 

          Desigur că mulţi dintre noi, ne temem în faţa acestora. Şi nu mai avem curajul necesar în faţa tupeului acestora, ca Daniel: „Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!" Ajungem să ne temem de ei mai mult decât de adevăratul Dumnezeu şi ca să scăpăm de consecinţe, executăm orbeşte ordinele acestora, fie bune, fie rele, fie amestecate, bune cu rele. Şi apoi ne sufocăm şi uneori chiar murim din cauza prostiei noastre induse de această frică morbidă de oameni. Dar avem o scuză teribilă! Şi ne lamentăm la fel ca cei de pe timpul lui Hitler: „Toţi au făcut la fel, ce era să fac? Am executat un ordin pe care toţi l-au executat! Nu oi fi eu buricul pământului! Ce putea face un singur om?!”

Uneori consecinţele sunt teribile. Când ţapii pier şi turma piere!