Capitolul VI

 

Capitolul VI

Lupta dintre regele din nord şi regele din sud, până la a doua campanie militară în Egipt a lui Antiochus Epifanes. Potop de vaiuri pentru evrei

 

"Şi cu braţele unui potop vor fi ei (evreii) potopiţi dinaintea lui şi vor fi frânţi împreună cu căpetenia legământului (marele preot)" Daniel 11:22

Istoria confirmă profeţia:

După un conflict între marele preot Onias III, care era opozantul elenizării şi opozanţii săi evrei grupaţi din partida pro-elenistică, aceste cozi de topor din Iudeea fac apel la intervenţia regelui din nord, Antiochus Epifanes. Intervenţia militară a regelui a avut consecinţe foarte grave şi foarte mulţi evrei au pierit în conflict. Succesorul legitim, Onias IV şi forţele sale sunt învinse şi ei se retrag în Egipt.

Antiochus Epifanes se impune la Ierusalim lucrând înşelător, după cum a învăţat la Roma: “Divide et impera!” (Dezbină şi stăpâneşte!)

"Şi după alianţa (pro-eleniştilor) cu el, el va lucra înşelător, căci va urca (la Ierusalim) şi va birui cu puţină lume." Daniel  11:23

Istoria confirmă profeţia:

În decursul istoriei mulţi cuceritori au biruit cu armată puţină, apelând la    intrigi: Hernando Cortez în Mexic, Francisco Pizarro în Peru, Emirul Otomanilor în Imperiul Bizantin, etc.. După ce anumite personalităţi marcante ale vieţii din Iudeea vin şi apeleaza la el, Antiochus foloseşte metoda învăţată la Roma: ‘Divide et impera!’ (Dezbină şi stăpâneşte!).    Nu este de mirare, dacă Antiochus Epifanes s-a urcat la Ierusalim în prima s-a campanie cu puţină lume şi cu ajutorul familiei Tobiazilor, nişte evrei pro-elenişti, a reuşit să cucerească cetatea.

“Ucenicia” lui politică şi ascensiunea sa la tron a fost în felul următor:

Antiochus IV Epifanes, a fost fiul regelui grec Antiochus III Cel Mare. Numele său a fost Mithradates, dar la auto-încoronarea sa ca rege, a luat numele Epifanes, iar pe monedele bătute în timpul domniei sale era inscripţia "Theos Epifanes" (Zeu Întruchipat).

În 188, după pacea de la Apamea, tatăl său îl dă ostatic la Roma. Este schimbat la cererea Romei, în 175 de către fratele său mai în vârstă, regele Seleuchus IV Philopator, nu cu mult timp înainte de a fi ucis mişeleşte de către uzurpatorul Heliodorus. În schimbul lui Mithradates, care era ostatic politic de lux la Roma, regele era obligat să îşi trimită fiul, pe Demetrios, moştenitorul tronului. Schimbul era un act de supunere faţă de Roma, pentru a se recunoaşte superioritatea Romei şi pacea instaurată de ea.

Poate chiar Mithradates era implicat în spatele uzurpatorului Heliodoros. Vestea despre uciderea fratelui său o află în drum spre casă, pe când era la Atena. Pentru aşi răzbuna fratele, se aliază cu regele Attalos II al Pergamului şi învinge pe uzurpatorul tronului, pe Heliodoros, apoi se proclamă regent (al unui nepot, alt fiu al lui Seleuchus IV, pe care apoi îl asasinează).

Jefuirea Iudeei

“Va intra pe neaşteptate prin locurile cele mai roditoare ale ţinutului, va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui, făcând pradă, jefuind şi risipind bogaţiile; va plănui uneltiri împotriva locurilor întărite, şi aceasta va ţinea o vreme.” Daniel 11:24

Istoria confirmă profeţia:

Sub domnia lui Antiochus Epifanes, Iudeea este devastată mişeleşte, din cauza refuzului multora de a se supune convertirii forţate la păgânism, Antiochus Epifanes fiind foarte intolerant în domeniul religios, lucru ce nu s-a întâmplat niciodata în timpul dominaţiei predecesorilor săi, care au fost regi toleranţi pe plan religios.

Campanie militară reuşită împotriva regelui de la sud

"Apoi va porni cu puterea şi curajul lui, împotriva regelui de la sud, cu o armată mare. Şi regele de la sud va porni la război cu o armată şi mai mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui." Daniel 11:25

Istoria confirmă profeţia:

În jurul anului 170 se iveşte o ceartă între regele din nord Antiochus Epifanes şi miniştrii regelui din sud Ptolemeu al VI-lea din Egipt, Eulaeus şi Lenaeus. Miniştrii acestuia au cerut lui Antiochus Epifanes retrocedarea teritoriilor ocupate din Coele-Siria, sub pretext că sunt o zestre de la sora lui Antiochus, Cleopatra Siriaca, măritată în Egipt. Ştiind că pentru acest scop, cei din sud au strâns o armată mare împotriva lui, Antiochus a lansat un atac preventiv împotriva Egiptului în anul 169, zdrobind armata din sud la Pelusium. În plus, atât sora regelui, Cleopatra II, cât şi fratele lui mai tânar, Ptolemeu VIII Physcon se declară aspiranţi la tron.

Dezastrul din sud este provocat de ceilalţi membrii ai dinastiei regale

"Aceia care vor mânca bucate alese de la masa lui îl vor zdrobi, armatele lui se vor împrăştia ca un râu şi morţi vor cădea în mare număr." Daniel 11:26

Istoria confirmă profeţia:

În timp ce regele de la sud, Ptolemeu al VI-lea se afla în afara capitalei (Alexandria), sora sa şi fratele lui mai tânăr, urzeau fiecare planuri de a-l detrona. Sora lui se proclamă regină sub numele de Cleopatra II, iar fratele lui mai tanar, se proclamă rege sub numele de Ptolemeu VIII Physcon. În această situatie politică, armata se demoralizează şi se împrăştie, fiind lovită din trei părţi, suferind pierderi mari.

Discuţie fără succes între regi

"Şi cu inimi ticăloase, ambii regi vor sta la aceeaşi masă, vorbind cu viclenie. Dar fără succes, sfârşind (dialogul) la un anumit timp." Daniel 11:27

Istoria confirmă profeţia:

Văzând că pierd războiul, Eulaeus şi Lenaeus, miniştrii lui Ptolemeu al VI-lea demisionează şi sunt trimisi alţi doi miniştrii care să medieze conflictul. Regele din sud este luat ostatic şi se negociază cu el încheierea conflictului. Vrând să scape cât mai repede de regele de la nord, regele de la sud acceptă toate condiţiile, promiţând că va fi un rege supus lui Antiochus Epifanes. Însă promisiunile acestuia sunt numai de formă. El se împacă cu ceilalţi pretendenţi la tron, care erau împotriva lui Antiochus Epifanes, luând-o de nevastă pe sora sa şi acceptând să domnească împreună cu fratele lui mai tânăr. Ostilităţile se încheie fără nici un acord durabil pe moment.

Antiochus Epifanes se face vrăjmaş legământului sfânt

"Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui." Daniel 11:28

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus părăseşte Egiptul cu mari bogăţii şi în drum spre capitala ţării sale pedepseşte Ierusalimul ca răzbunare, datorită faptului ca o bună parte dintre preoţii şi cetaţenii de vază ai oraşului au sprijinit regele de la sud şi pe marele preot sprijinit de acesta, Onias IV.

Conflictul dintre Oniazi şi Tobiazi

Faptele s-au petrecut astfel:

Între anii 185-175 a domnit în Iudeea marele preot Onias III. El a fost târât într-un conflict de Simon Beniaminitul (din familia Tobiazilor), un cetăţean de seamă, care era superintendentul (şeful pazei) din templul de la Ierusalim. Conflictul privea piaţa templului (curtea exterioara a templului), asupra căreia cei doi aveau păreri diferite. Simon dorea ca zidul ce despărţea pe evrei de neevrei să fie dărâmat, iar Onias s-a opus şi l-a dat afară din serviciul templului de la Ierusalim. Atunci Simon s-a dus la guvernatorul din Tars şi i-a vorbit de bogăţiile din templu, argumentând că dacă el ar fi investit ca mare preot, regele ar putea beneficia din această comoară. Guvernatorul s-a dus şi a spus regelui (care pe atunci era Seleuchus IV Philopator, fratele lui Antiochus Epifanes), iar el a trimis pe ministrul său Heliodorus să vadă situaţia şi să confişte o parte din tezaur. Heliodorus este oprit de nişte viziuni cereşti, cade bolnav şi se întoarce cu mâna goală la rege. Simon îl acuză pe Onias la rege că l-a îmbolnavit pe Heliodorus şi începe ai ucide pe rivalii politicii sale cu ajutorul lui Apollonius, guvernatorul din Coele-Siria şi Fenicia. Onias se refugiază la rege, cerându-i sprijinul, dar acesta moare din mâna lui Heliodorus. Este anul 175. Menelaus, fratele lui Simon, îl ucide pe Onias, cu ajutorul unui nobil, Andronicus, la templul din Daphne lângă Antiochia, ca să fie sigur că nu va conspira împotriva clanului Tobiazilor.

Medierea conflictului dintre Oniazi si Tobiazi este preluată mai apoi de Antiochus. Pentru o mare sumă de bani, în locul lui Onias III îl numeşte pe fratele acestuia, Iason, ca mare preot, care are sprijinul de moment al Tobiazilor. Opozanţii clanului Tobiazilor se refugiază în Egipt, împreună cu Onias IV, succesorul legitim al lui Onias III. Aceştia cer ajutorul regelui din Egipt pentru a pune din nou mâna pe conducere. Este anul 173.

În anul 172 Iason este acuzat pentru neloialitate de către Tobiazi, este deposedat de la conducere şi fuge la amoniţi. La conducere este instalat Menelaus Tobiadul, fratele lui Simon Tobiadul, cu ajutorul unui comandant al armatei lui Antiochus Epifanes, care face ravagii în oraş, ucigând suporterii lui Onias IV, fugit în Egipt. Este anul 169.

Acum lucrurile fiind sub control, ambasadorul lui Antiochus Epifanul se întoarce în ţara sa.