Capitolul II

Capitolul II

Profeţia despre "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi"

Daniel capitolul 8

 

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" din Daniel 8:12-14,26?

 

Iată textul în discuţie:

Pentru a ne fi mai uşor putem accesa un site unde putem compara Biblia Cornilescu cu cea Ortodoxa: 12 Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început. 12 Si peste jertfa de fiecare zi el a pus nelegiuirea si a aruncat adevarul la pamant, si el a facut si a izbutit. 13 Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?" 13 Si am auzit un sfant care graia, si un alt sfant a zis catre cel ce graia: "Pana cand va dura vedenia si jertfa de fiecare zi nu se va mai aduce si un pacat al pustiirii va fi pus in loc si templul si ostirea vor fi calcate in picioare?" 14 Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!" 14 Atunci el i-a raspuns: "Pana la doua mii trei sute de seri si de dimineti; dupa aceasta templul isi va avea din nou rostul lui". 26 Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate." 26 Iar vedenia despre seri si despre dimineti, care a fost spusa, este adevarata; tu insa pecetluieste vedenia, ca se va intampla dupa multe zile". Profeţia de mai sus se leagă şi de cea din Daniel 12:11 De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. 11 Si din vremea cand va inceta jertfa cea de-a pururi si va incepe uraciunea pustiirii vor fi o mie doua sute nouazeci de zile. 12 Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! 12 Fericit va fi cel ce va astepta si va ajunge la o mie trei sute treizeci si cinci de zile.

 

Când s-a împlinit această profeţie? Este veridică afirmaţia acelora care plasează împlinirea acestei profeţii în perioada Noului Legământ?

 

Dacă citim toată profeţia, ea ne spune clar că ea trebuia să se împlinească pe timpul unui rege: Daniel 8:9 Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. 9 Si din unul dintre ele a iesit un corn mic, care a crescut afara din cale, catre miazazi, catre rasarit si catre tara stralucirii. ... 23 La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. 23 La sfarsitul stapanirii lor, la vremea covarsirii pacatelor lor, se va ridica un rege cu chip semet si istet in lucrurile ascunse.

24 El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. 24 Si stapanirea lui va creste in putere - dar nu prin puterea lui insusi - si va face pustiiri uriase si in orice lucru va izbuti si va prabusi pe cei tari si pe poporul sfintilor.

25 Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.       25 Din pricina istetimii lui, va izbuti inselaciunea in mana lui si se va semeti in inima sa si in plina vreme de pace va dobori pe multi. Si se va ridica impotriva Regelui regilor, dar va fi aruncat la pamant nu de mana omeneasca.

Profeţia ne dă un indiciu clar: un rege! A existat un astfel de rege în perioada Noului Legământ, care să fi acţionat astfel?

– Aşadar comentatorii care au dorit să fixeze timpul din această profeţie în istorie, trebuiau să caute cine a fost acest rege? Şi l-au găsit în persoana lui Antiochus IV, supranumit "Epifanes".

Cine a fost acest rege şi ce spune istoria despre el?

Geneva Study Bible, a fost o Biblie editată în limba engleză, în anul 1560 la Geneva, Elveţia. Editată de refugiaţii englezi care au găsit refugiu în acel oraş, ea conţinea comentarii unanim acceptate de creştinii studioşi de pe timpul Reformei.

La Daniel 8:9 autorii acestei traduceri au pus următorul comentariu:

"Care a fost Antioh Epifan, care era de natură servilă și măgulitoare, și, de asemenea, erau și alții între el și împărăție: și, prin urmare, el este numit aici cornul mic, pentru că nu erau în el nici condiții domnești, nici alt lucru pentru care trebuia să obțină acest regat."

Antiochus IV a fost un rege din dinastia seleucizilor - care s-a supranumit el însuşi ca şi "Theos Epiphanes" (însemnând "manifestarea zeului"). El a fost regele Siriei elenistice în timpul dominaţiei greceşti. A trăit între 215-164 î.e.n, domnind între 175-164. Un străbunic al lui Antiochus IV a fost unul din cele patru coarne simbolice (Daniel 8:8,9), fiind unul din ofiţerii lui Alexandru Cel Mare, denumit Seleucus I Nicator. Urmasii lui Seleucus au fost descrişi ca "regii (împăraţii) nordului" (Daniel capitolul 11), deoarece Antiochia Siriei de unde domneau, se afla la nord de Ierusalim.

Aşadar, unul dintre urmaşii lui Seleucus I Nicator a fost Antiochus IV Theos Epifanes. Antiochus a întreprins două campanii de cucerire asupra Egiptului, al cărui rege a fost numit „regele sudului”, deoarece Alexandria Egiptului de unde domneau, a fost la sud de Ierusalim.

Prima campanie militară a fost încununată cu succes. Însă a doua campanie militară s-a soldat cu un esec, conform cu relatările istorice şi biblice (Daniel 11:28-30). Regele din Alexandria a cerut protecţia Romei, iar ambasadorul roman trimis în zonă, l-a somat pe Antiochus IV să se întoarcă înapoi, altfel are de a face cu mânia Romei. Antiochus a cerut un răgaz de o zi ca să se consulte cu sfetnicii săi, ceea ce nu i s-a permis. Trimisul Romei a desenat un cerc în jurul regelui - care l-a făcut celebru - obigându-l pe acesta să dea un răspuns promt, atunci şi acolo, iar dacă ieşea din cerc, urma să intre în conflict cu Roma.

La reântoarecerea din teatrul de operaţiuni, acest rege al Siriei s-a oprit în "ţara cea minunată" (Daniel 8:9), adică în Israel, şi la instigarea marelui preot Menelaus, s-a implicat în treburile interne ale evreilor.

Cu ajutorul acelei partide dintre evrei care au rupt legământul sacru (partida evreiască filo-grecă, păgânizată) (Daniel 11:31), Antiochus a dispus păgânizarea forţată a tuturor evreilor.

Furios pe "legământul sacru" (Daniel 11:30) a interzis acest legământ sub pedeapsa capitală, a distrus scrierile sacre şi a făcut să înceteze jertfa necurmată, adusă zilnic înaintea lui Yehowah, Dumnezeul lui Israel, în Templul din Ierusalim. A pus statuia idolească a lui Jupiter Olimpus în Templu şi în semn de sacrilegiu a adus în cinstea acestui idol o scroafă pe altar. Apoi a dispus ca evreii să se închine lui Jupiter în toate locurile, şi a pedepsit crunt pe evreii credincioşi care i s-au împotrivit:

"a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare" Daniel 8:10

Cei integrii sunt consideraţi în faţa lui Dumnezeu ca "stelele cerului" (Daniel 12:3).

Această "urâciune", adică jertfele idoleşti păgâne, au durat mult timp, fiind numită ca o perioada de 2.300 de seri şi dimineţi. Deoarece jertfele se aduceau seara şi dimineaţa în Templu, avem de a face cu 2.300 de jertfe, 1150 de jertfe seara şi 1150 de jertfe dimineaţa, de la profanarea Templului din Ierusalim şi până la curăţarea lui. Astfel socotind, avem 1150 de zile, a se compara cu Daniel 12:11,12, unde se dau 1290 şi 1335 de zile. Aceste zile se suprapun cu cele 2300 de seri şi dimineţi şi diferenţa rămasă arată alte două mari evenimente ce au avut loc atunci: eliberarea completă a Ierusalimului, prin izgonirea garnizoanei lui Antiochus şi apoi biruinţa completă prin alungarea armatei lui Antiochus din ţară.

 Având o mare credinţă în Dumnezeu, trupele de gherilă victorioase conduse de liderul evreu Iuda Macabeul, un fiu de preot, au eliberat Templul în luna a 9-a din anul 165 (Daniel 8:13,14) şi au purces la curăţarea locului sfânt, după cum a fost profeţit, dar încă nu au eliberat complet Ierusalimul:

Daniel 8:13. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"

14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!" Apoi au continuat lupta, până ce au alungat complet inamicul din Ierusalim şi apoi din ţara.

 

Ce s-a întâmplat în timpul acestui rege în Iudeea? Ce urâciune pustiitoare a fost impusă evreilor (Daniel 8:13)?

Scurt istoric ce priveşte această "urâciune", ce a fost ea şi cum a fost impusă:

- în 174 regele Antiochus IV Epifanes îl scoate din slujba de mare preot pe Onias, un om fidel legământului sacru şi pune un colaboraţionist corupt, pe elenizatul (grecizatul) Iason, în schimbul unei importante sume de bani, oferit de acesta; Onias moare asasinat în exil

- în 173 - 172 Antiochus IV vizitează Ierusalimul şi prin colaboraţionistul Iason jefuieste vistieria Templului

- în 171 Iason este destituit de catre Antiochus IV, care pentru o sumă şi mai mare de bani oferit de Menelaus, un alt colaboraţionist elenizat (şi mai corupt), îl pune pe acesta mare preot.

- în 168, în timpul domniei acestui colaboraţionist fără scrupule (Menelaus), Antiochus IV Epifanes impune tuturor evreilor ruperea legământului sacru, fortând pe evrei să se închine idolului Jupiter Olimpianul, deci "urâciunea pustiitoare" era acest idol, iar jertfa către el pe altar, apar în anul 168 î.d.Ch. şi va ţine 2300 de seri şi dimineţi, adică 1150 de zile, până când Templul profanat de regele păgân a fost curăţat  (Daniel 8:13,14).

Cronicile Macabeilor consemnează, cum s-au derulat lucrurile:

1Macabei 1:57 ”Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci (ai domniei grecilor), au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.”

1Macabei 4:52-54 „Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt.

Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră.

Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, întru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă.”

Anii menţionaţi aici sunt socotiţi după domnia dinastiei Seleucide, iar lipsa celor 45 de zile din cele 1150 se datorează faptului că acest cronicar menţiononează doar sfârşitul curăţirii interioare a Templului, care a durat opt zile, nu şi al Templului în ansamblu, care a durat mai mult, rededicarea completă a Templului (Hanuka), fiind iarna, în luna decembrie (Ioan 10:20).

Iosif Flavius, un evreu foarte învăţat din secolul I AD, din neam de preoţi evrei, a scris o carte numită „Antichități Iudaice”. În volumul II al „Antichități iudaice”, descrie urâciunile pe care evreii au trebuit să le suporte: Regele Antiochus IV Epifanes a adus un porc ca jertfă pe altarul de la Templul din Ierusalim şi a pus statuia lui Jupiter Olimpianul în Templu, a impus tuturor evreilor să aducă porci ca jertfe şi să se închine lui Jupiter. Cei care își tăiau copiii împrejur, erau răstigniți şi copilul tăiat împrejur era spânzurat, fiind atârnat de gâtul tatălui răstignit. Răscoala Macabeilor a fost o revoltă împotriva păgânizării forţate stabilită de dementul rege Antioh IV Epifanes. Să păstrăm un moment de reculegere în memoria acelor Evrei credincioşi care au suferit pentru credinţă, dându-ne o pildă ca eroi sfinţi şi martiri ai credinţei.

Iată un extras din această carte:

„În vremea aceea în satul Modiim din ludeea locuia un om numit Mattathias, fiul lui Ioannes, fiul lui Simeon, fiul lui Asamoneu: era preot din tagma lui Ioarib, originar din Hierosolyma (Ierusalim). Avea cinci fii: Ioannes, poreclit Gaddes; Simon, care se mai numea Matthes; Iudas, care se chema Macabeul; Eleazar, căruia i se zicea Auran şi Ionathas, poreclit Apfus. Acest Mattathias a deplâns în faţa fiilor săi jalnica stare a lucrurilor, devastarea oraşului, jefuirea Templului şi nenorocirile îndurate de popor, spunându-le că ar fi preferat mai degrabă să moară pentru legile Domnului decât să ducă o viaţă atât de umilitoare. Când au sosit în satul Modiim slujbaşii împuterniciţi de rege să-i constrângă pe iudei să aplice ordinele sale, au cerut celor de faţă să înfăptuiască jertfa aşa cum poruncise suveranul. L-au rugat pe Mattathias, care datorită învăţăturii sale dobândise o mare faimă, să înceapă el jertfa (căci consătenii lui îi vor urma exemplul şi el se va bucura de preţuirea regelui). Dar Mattathias a refuzat să facă acest lucru şi le-a spus că, indiferent dacă toate celelalte neamuri se vor supune poruncilor lui Antioh, fie că le era frică, fie că voiau să facă hatârul regelui, el şi fiii săi nu se vor lăsa puşi în situaţia de a părăsi datina strămoşilor lor. După ce el a tăcut, a ieşit în faţă un iudeu şi a adus jertfa aşa cum ordonase Antioh. Văzând fapta asta, mâniosul Mattathias şi fiii săi au tăbărât cu sabia în mână asupra iudeului şi l-au răpus lângă altar, apoi l-au ucis pe regescul slujbaş care îl silise să aducă jertfa, Apelles, împreună cu puţin numeroşii lui oşteni. A dărâmat apoi altarul şi a strigat: „Cel ce simte râvna obiceiurilor străbune şi a cinstirii Domnului să mă urmeze!” După ce a grăit astfel, s-a refugiat împreună cu fiii săi în pustiu, lăsându-şi de izbelişte întreaga avuţie în sat. Mulţi alţii i-au urmat pilda şi au fugit în deşert, împreună cu copiii şi nevestele lor.”

         Preotul erou Mattathias şi fii săi au lansat un război de gherilă împotriva colaboraţioniştilor păgânizaţi şi a trupelor regelui, câştigând victorii importante, una din victoriile de seamă fiind recapturarea Templului din Ierusalim (după 2300 de seri şi dimineţi, adică 1150 de zile), apoi eliberarea completă a Ierusalimului, prin alungarea garnizoanei grecilor (după 1290 de zile) şi apoi elibararea ţării (după 1335 de zile), perioadele acestea fiind suprapuse.