Ce este un istoric?
Ca o paralelă
“Un profet este un om care ‘vede’ înainte în istorie. Un istoric ‘vede’ înapoi în istorie.”
„Timp de 30 de ani am făcut săpături arheologice . . ., iar în ce priveşte exactitatea istorică, am descoperit că Biblia a avut întotdeauna dreptate.“ (Nelson Glueck)
Nelson Glueck (4 iunie 1900 - 12 februarie 1971) a fost un rabin american, academician și arheolog. A fost președinte al Uniunii Colegiului Ebraic din 1947 până la moartea sa, iar activitatea sa de pionierat în arheologia biblică a dus la descoperirea a 1.500 de situri arheologice (localităţi vechi).
Mai jos regele elenist Antiochus IV Epifanes, care s-a crezut întruchiparea zeului Jupiter Olimpianul. Văzând că romanii câştigă multe bătălii, el a fost primul monarh grec care l-a ridicat pe Jupiter la rang de zeu principal în pantheonul grecesc de la Olimp. Dorind să-i facă cinste zeului suprem, a început şi finanţat cel mai mare templu din antichitate. Lucrările au fost începute în 174 î.Hr. Templul a fost gândit pentru a fi cel mai mare templu pe care l-a văzut vreodată omenirea, misiunea fiind încredinţată arhitectului roman Cossutius. Dar n-a fost să fie, căci murind Antioh al IV-lea, în 163 î.Hr., au murit şi finanţele, aşa că proiectul Teplului Olimpieonului a fost abandonat, după cum este prezis în proverb "Ember tervez, Isten végez."
Biblia şi istoria despre Antiochus IV, poreclit de unii din contemporanii săi "Epimanes" (Nebunul)
"Şi regele va face ce va voi, se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până se va umple indignarea (lui Dumnezeu), căci ce este hotărât (împotriva lui) se va împlini." Daniel 11:36
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus devine exagerat de mândru de realizările sale şi se comportă ca atare, în special faţă de evrei şi Dumnezeul lor. De aceea i s-a dat porecla "Epimanes" (Nebunul). Sfârşitul lui tragic arată că nu te poţi pune în luptă cu Dumnezeu, fără să suporţi consecinţe tragice. Numai un om complet nebun, posedat de Diavolul, mai are aşa tupeu, spre pierzarea lui.
Antiochus schimbă macazul religios
“Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor (sale); nu va ţinea seama de nici un alt dumnezeu (din panteonul părinţilor săi), ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” Daniel 11:37
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes a dorit să facă o reformă religioasă în tot regatul său, ca toţi supuşii săi să fie un singur popor, cu o singură formă de religie. Ce însemna asta? Asta însemna ca noua formă de religie să fie dictată de Antiochus, el trebuind cinstit ca manifestarea (epifania - întruchiparea) unui zeu suprem.
1Macabei 1:
43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.
44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.
Descrierea pe care o face cartea Macabeilor arată ca “zeul” Antiochus îşi închipuia că are puteri supranaturale:
2Macabei 9:8
Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până la pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
Antiochus introduce închinarea unui zeu străin, considerându-se "epifania" (aratarea, întruchiparea) acestuia
"În schimb, va cinsti pe dumnezeul forţelor armate (eloah al-mauzim); acestui dumnezeu pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ." Daniel 11:38
Istoria confirmă profeţia:
Şcolit în cercurile savante de la Roma, Antiochus face cunoştinţă cu divinităţile romanilor, printre care locul suprem îl ocupa Jupiter Optimus Maximus (popularizat la greci ca Jupiter Olimpianul). Fie din considerenţe politice, fie din considerenţe religioase el impune închinarea la acest zeu, al cărui mit se diferenţia de cel al lui Zeus. În acel timp imaginea lui Zeus începe să pălească în ochii filozofilor greci, fiind considerat un zeu prea barbar, preluat de la hitiţi, de la care grecii au cucerit multe teritorii. Printre altele, în mitologia lui Zeus, el îl detronează pe tatăl său, Cronos, pe care îl castrează. Mai face şi alte lucruri înfiorătoare şi scârboase. Sub critica filozofilor greci, ca Pitagora din Samos, mitologia lui Zeus este repudiată şi este sortită să moară în tăcere cum a murit şi mitologia lui Pan, iar atenţia este îndreptată spre zeii din Media şi Persia, de unde este importat Mithra sub numele de Apollo, zeul îndrăgit de femei. Dar Antiochus merge mai departe şi nu ţine cont nici de zeul hitit Zeus, nici de zeul persan Mithra, ci importă zeul romanilor, pe Jupiter, al cărui personificare umană se credea.
Despre Jupiter se credea că este:
Jupiter Stator - Protectorul forţelor armate, dă statornicie în luptă, întăreşte ostaşii slabi
Jupiter Peretrius - Protectorul cuceririlor armate
Jupiter Fulguralis - Protectorul atacatorilor, cel ce ajută în lupte cu fulgerul său
Jupiter Terminus - Protectorul hotarelor
Jupiter Fluvialis - Protectorul fluviilor (poate aduce ploaie şi poate opri uraganele şi revărsarea fluviilor)
Jupiter Optimus Maximus - Cel mai mare şi cel mai bun tată
Se vede că în primul rând era un zeu al războinicilor şi apoi al agricultorilor. Antiochus fiind un militar, i-a dat întâietate. În regatul său, statuile lui Jupiter au fost modelate după chipul lui Antiochus, practică întâlnită la romani, inclusiv pe vremea lui Constantin Cel Mare, al cărui chip a fost model pentru statuia lui Mithra alias "Sol Invictus" (Soarele Invincibil). Investiţiile pe care Antiochus Epifanes le-a făcut pentru a sprijini noua religie, au fost impresionante.
Antiochus împarte favoruri celor ce sunt de acord cu politica lui religioasă
“Şi în cetăţile întărite va lucra aşa cu ajutorul (în numele) acestui dumnezeu străin: cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţii moşii ca răsplată.” Daniel 11:39
Istoria confirmă profeţia:
În cetăţile cucerite, Sidon, Pelusium, Memphis, Ierusalim, etc., el lucrează după această strategie şi darurile conving pe oportunişti să i se alăture.
Întărirea din nou a profeţiei
“La timpul fixat (Douay-Rheims Bible), regele de la sud se va împunge cu el. Şi regele de la nord se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi şi cu multe corăbii. Va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.” Daniel 11:40
Faptul ca îngerul repetă din nou profeţia, arată că împlinirea ei era certă, aducând noi amănunte.
Istoria confirmă profeţia:
După ce regele de la sud a căutat să reanexeze teritoriile cucerite de regele de la nord, Antiochus Epifanes exact aşa a făcut în prima sa campanie împotriva Egiptului. A fost ca un râu revărsat şi nimeni nu l-a oprit până în inima Egiptului.
Ocuparea Iudeii reconfirmată, numirea ţărilor care vor scăpa
“Va intra şi în ţara cea râvnită şi mulţi vor cădea. Dar acestea vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi o mare parte a fiilor lui Amon.” Daniel 11:41
Istoria confirmă profeţia:
Edomul, Moabul şi o bună parte din Amon îşi păstrează suveranitatea, dovadă fiind şi faptul că marele preot Iason Oniadul fiind deposedat de Antiochus Epifanes, a fugit după ajutor în Amon, de două ori.
Confirmarea ocupării multor ţări, inclusiv a Egiptului
“Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi ţara Egiptului nicidecum nu va scăpa.” Daniel 11:42
Istoria confirmă profeţia:
S-a întâmplat întocmai. Ţările subjugate de regatul de la sud au trecut sub dominaţia regelui de la nord, Antiochus Epifanes. Pentru puţin timp, chiar şi Egiptul, în timpul primei campanii militare.
Bogăţiile Egiptului trec în custodia lui Antiochus Epifanes
“Ci se va face stăpân peste locurile tainice (tezaurele) de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, libienii şi etiopienii vor veni la treptele (tronului) său.” Daniel 11:43
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes se întoarce din prima sa campanie militară împotriva Egiptului, cu mari bogăţii. Libienii şi etiopienii i se închina, punându-se sub suveranitatea lui.
Însă se arată nori negrii de la răsărit şi de la nord
“Dar veştile din răsărit şi de la nord îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.” Daniel 11:44
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Epifanes primeşte nişte veşti ce îl înspăimântă. Evreii conduşi de marele preot mazilit chiar de el, Iason, se revoltă şi cu ajutor amonit pun stăpânire pe Ierusalim. Teritoriile din răsărit, dinspre Armenia şi Iran se revoltă şi ele. Romanii sunt pe cale să pornească şi ei. Se împacă de urgenţă cu romanii şi porneşte o campanie furibundă împotriva răsculaţilor de la răsărit.
Sfârşitul dezastruos al lui Antiochus Epifanes
“Şi îşi va întinde al său palat de cort (militar) între mări şi frumuseţea muntelui sfânt. Apoi îl va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi în ajutor.” Daniel 11:45
Istoria confirmă profeţia:
Traseul pe care l-a urmat Antiochus Epifanes, după ce este întors de senatul de la Roma din a doua sa campanie militară împotriva Egiptului, este descris în linii mari ca între mări şi un munte sfânt. Muntele sfânt este Sionul, iar frumuseţea sfântă a muntelui este templul, iar teritoriile dintre mări fiind teritoriile dintre Marea Mediterană şi Marea Caspică. După ce Antiochus Epifanes îl alungă pe pretendentul Iason din Iudeea şi restabileşte ordinea impusă de el cu mari atrocităţi, pleacă înspre teritoriile sale răsculate din Armenia şi Iran. Dupa unele mici succese repurtate, este aproape linşat la tentativa de jefuire a unui templu. După acest act nefericit, Antiochus aude vestea rebeliunii Macabeilor şi turbează de mânie. Porunceşte cale întoarsă armatei înspre direcţia Ierusalim şi impune un galop mai mare vizitiului care mâna carul său de luptă. Numai că neţinându-se bine la o groapă, Antiochus este proiectat afară din carul de luptă şi are de suferit îngrozitor de pe urma leziunilor infectate.
Iată cum istoriseşte a doua carte a Macabeilor ultimele sale zile de agonie şi chin:
Capitolul 9
1. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.
7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
8. Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriţi nesuferite.
11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui".
13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:
14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.
15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă.
16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.
17. Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
19. "Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.
20. De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.
22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.
23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,
24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.
25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise.
26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu.
27. Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi.
28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.
