Traducerea corectă cu explicaţii de la Daniel 8:17

 

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" din Daniel 8:12-14,26?

 

Am citit şi recitit cu mare interes Cartea lui Daniel din Biblia comentată de la Geneva, deoarece îmi place istoria, mai bine zis îmi place să cunosc adevărul istoric. Aici mi s-a descoperit o istorie fascinantă a evreilor din secolul doi şi lupta lor pentru neatârnare şi pentru legile lor dumnezeieşti.

 

Unii dintre comentatori cred că Daniel 8:12-14,26 s-a împlinit sau trebuie să se împlinească în timpul Noului Testament, deoarece ei cred că Daniel 8:17, la asta se referă.

 

Însă de-a lungul timpului au existat două tipuri de explicaţii la Daniel 8:17. Unii sugerau că este timpul de înaintea venirii lui Mesia iar alţii că se referă la timpul regelui Antiochus Epifanes.

 

Continuarea prezentării cu ajutorul notelor de la versetul din Daniel 8:17, versiunea Biblia de la Geneva, prin care se arată greşeala Adventiştilor, Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova, care nu au ţinut seama de context. Sper să nu se supere, ci să ia această mână întinsă, ca un mod de ajutor în a vedea unde trebuie să se corecteze.

 

Chiar şi cel care a făcut aceste note în Biblia de la Geneva uneori greşeşte la interpretarea unui verset.

 

Biblia lui Cornilescu redă: 17. El a venit atunci langa locul unde eram; si la apropierea lui, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. El mi-a zis: "Fii cu luare aminte, fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfarsitului!"

Biblia de la ortodocşi redă: 17 Si el a venit unde eram eu si, cand se apropia, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. Si el mi-a grait: "Ia aminte, fiul omului, caci vedenia este pentru a arata sfarsitul veacurilor!"

Traducerea Septuagintei Brenton redă:

Și el a venit și a stat lângă locul unde stăteam eu;

dar el mi-a zis: „Înțelege, fiul omului, căci totuși vedenia este pentru o vreme hotărâtă”.

Nota din Geneva Bible

17 So he came where I stood: and when he came, I was afraid, and fell upon my face: but he said unto me, Understand, O son of man: for [aa]in the last time (shall be) the vision.

Daniel 8:17 Efectul acestei vedenii nu va apărea încă, ci după mult timp.

 

Comentariu Benson

Căci în timpul, sau, până la vremea sfârşitului, va fi viziunea — Adică există un timp precis determinat pentru împlinirea viziunii, când cu siguranţă se va împlini. Sau sensul poate fi că împlinirea viziunii nu ar trebui să se întâmple pentru un spațiu considerabil de timp; că era vorba despre chestiuni la distanță, și anume la distanță de aproape patru sute de ani.

 

Comentariul lui Matthew Poole

La vremea sfârşitului, adică în timpul hotărât de Dumnezeu, adică în generaţiile din urmă, dar nu acum în timpul vieţii tale, ci peste patru sute de ani. Vezi Daniel 8:26.

 

Expunerea lui Gill a întregii Biblii arată că sunt două variante de traducere:

1. căci la vremea sfârşitului va fi viziunea;

2. sau mai degrabă, „căci (ki) e timpul (le-et) sfârșitului (ketz) vedeniei (hechazon)”; adică există un timp stabilit, fix și determinat de Dumnezeu, când viziunea prezentată şi explicată profetului în Daniel capitolul 8 se va încheia și va avea deplina împlinire; și anume când vor trece cele timpul celor 2300 de jertfel, care trebuiau aduse permanent în fiecare seara şi dimineaţă (1150 de zile).

 

 

Îmi pare rău că trebuie să o spun şi nu mă simt deloc confortabil când trebuie să arăt o greşeală, dar interpretarea Adventiştilor, a Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova se bazează pe o traducere greşită a versetului din Daniel 8:17, care redat corect sună astfel:

El a venit atunci langa locul unde eram; si la apropierea lui, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. El mi-a zis: "Fii cu luare aminte, fiul lui Adam, căci (ki) e timpul (le-et) sfârșitului (ketz) vedeniei (hechazon)”!"

 

Misterul celor 2300 de seri-dimineţi

 

Har şi pace tuturor!

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" din Daniel 8:12-14, 26?

Continuarea prezentării cu ajutorul notelor de la versetul din Daniel 8:14, versiunea Biblia de la Geneva, prin care se arată greşeala Adventiştilor, Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova, care nu au ţinut seama de context. Sper să nu se supere, ci să ia această mână întinsă, ca un mod de ajutor în a vedea unde trebuie să se corecteze.

Chiar şi cel care a făcut aceste note în Biblia de la Geneva greşeşte la interpretarea acestui verset.

Citiţi până la capăt ca să vedeţi de ce.

14 And [w]he answered me, Unto the [x]evening and the morning, two thousand and three hundred: then shall the Sanctuary be cleansed.

14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"

Notele w şi x

Daniel 8:14 Christ answered me for the comfort of the Church.

Daniel 8:14 That is, until so many natural days be past, which make 6 years, 3 months and an half: for so long under Antiochus was the Temple profaned.

Daniel 8:14 Hristos mi-a răspuns pentru mângâierea Bisericii.

Daniel 8:14 Adică până vor trece atâtea zile naturale, care fac 6 ani, 3 luni și jumătate: pentru atâta vreme Templul a fost profanat sub Antioh.

 

Misterul celor 2300 de seri-dimineţi

 

Având o mare credinţă în Dumnezeu, trupele de gherilă victorioase conduse de liderul evreu Iuda Macabeul, un fiu de preot, au eliberat Templul de sub ocupaţia păgânilor (Daniel 8:13,14) şi au purces la curăţarea locului sfânt, după cum a fost profeţit:

Daniel 8:13. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"

14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri (şi) dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"

Am pus cuvântul „şi” în paranteză deoarece nu apare în textul ebraic. De fapt acest cuvânt în plus, ajută la rezolvarea misterului. Această "urâciune" (jertfele idoleşti) a durat mult timp, fiind numită ca o perioada de 2.300 de seri – dimineti, dar nu în ecuaţia de 1150 seri + 1150 dimineţi însumând 2300 de zile, ci în ecuaţia de 1150 jertfe aduse seara + 1150 de jertfe aduse dimineaţa, de la profanarea Templului din Ierusalim şi până la curăţarea şi rededicarea lui.

Scurt istoric ce priveşte această "urâciune":

- în 174 regele păgân Antiochus IV Epifanes îl scoate din slujba de mare preot pe Onias, un om fidel legământului sacru şi pune un colaboraţionist corupt, pe elenizatul (grecizatul) Iason, în schimbul unei importante sume de bani, oferit de acesta; Onias moare asasinat în exil

- în 173 sau 172 Antiochus IV vizitează Ierusalimul şi prin colaboraţionistul corupt, Iason, jefuieste vistieria Templului

- în 171 Iason este destituit de catre Antiochus IV, care pentru o sumă şi mai mare de bani oferit de Menelaus, un alt colaborationist elenizat (şi mai corupt), îl pune pe acesta mare preot.

- în 168, în timpul domniei acestui colaboraţionist fără scrupule (Menelaus), regele Antiochus IV Epifanes impune tuturor evreilor ruperea legământului sacru, fortând pe evrei să se închine idolului păgân Jupiter Olimpianul şi să aducă jerfe de porci în locul jertfelor de miei pe altarul din Templul de la Ierusalim.

Aşadar "urâciunea" (adică aceste jertfe păgâne din carne de porc) apar în anul 168 î.d.Ch. al domniei grecilor (anul 145 al domniei dinastiei lui Antiochus) şi vor ţine până se vor împlini 2300 de jertfe, aduse în mod neântrerupt seara şi dimineaţa, adică 1150 de zile, până când Templul profanat de regele păgân a fost curăţat (Daniel 8:13,14). Textul ebraic nu spune „seri ŞI dimineţi”, ci face un joc de cuvinte, legând fraza „seri – dimineţi”, deoarece jertfele se aduceau de două ori pe zi: dimineaţa şi seara. Deci textul vorbeşte de 2300 de jertfe, care însumează doar 1150 de zile.

Cronicile Macabeilor consemnează corect cum s-au derulat lucrurile şi nu face un cumul de 2300 de zile, cum - din păcate - se fac în majoritatea explicaţiilor creştine:

1Macabei 1:57 ”Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.”

1Macabei 4:52-54 „Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt.

Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră.

Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, întru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă.”

Anii menţionaţi aici sunt socotiţi după domnia dinastiei Seleucide, iar lipsa celor 45 de zile din cele 1150 se datorează faptului că acest cronicar menţiononează doar sfârşitul curăţirii interioare a Templului, care a durat opt zile, nu şi al Templului în ansamblu, care a durat mai mult, rededicarea competă a Templului (Hanuka) fiind iarna, în luna decembrie (Ioan 10:22).

Iosif Flavius, un evreu foarte învăţat din secolul I AD, din neam de preoţi evrei, a scris o carte numită „Antichități Iudaice”. În volumul II al „Antichități iudaice”, descrie urâciunile pe care evreii au trebuit să le suporte: Regele Antiochus IV Epifanes a adus un porc ca jertfă pe altarul de la Templul din Ierusalim şi a pus statuia lui Jupiter Olimpianul în Templu, a impus tuturor evreilor să aducă porci ca jertfe şi să se închine lui Jupiter. Cei care își tăiau copiii împrejur, erau răstigniți şi copilul tăiat împrejur era spânzurat, fiind atârnat de gâtul tatălui răstignit. Răscoala Macabeilor a fost o revoltă împotriva păgânizării forţate stabilită de dementul rege Antioh IV Epifanes.

Iată un extras din această carte:

„În vremea aceea în satul Modiim din ludeea locuia un om nuniit Mattathias, fiul lui Ioannes, fiul lui Simeon,fiul lui Asamoneu: era preot din tagma lui Ioarib, originar din Hierosolyma (Ierusalim). Avea cinci fii: Ioannes, poreclit Gaddes; Simon, care se mai numea Matthes; Iudas, care se chema Macabeul; Eleazar, căruia i se zicea Auran şi Ionathas, poreclit Apfus. Acest Mattathias a deplâns în faţa fiilor săi jalnica stare a lucrurilor, devastarea oraşului, jefuirea Templului şi nenorocirile îndurate de popor, spunându-le că ar fi preferat mai degrabă să moară pentru legile Domnului decât să ducă o viaţă atât de umilitoare. Când au sosit în satul Modiim slujbaşii împuterniciţi de rege să-i constrângă pe iudei să aplice ordinele sale, au cerut celor de faţă să înfăptuiască jertfa aşa cum poruncise suveranul. L-au rugat pe Mattathias, care datorită învăţăturii sale dobândise o mare faimă, să înceapă el jertfa (căci consătenii lui îi vor urma exemplul şi el se va bucura de preţuirea regelui). Dar Mattathias a refuzat să facă acest lucru şi le-a spus că, indiferent dacă toate celelalte neamuri se vor supune poruncilor lui Antioh, fie că le era frică, fie că voiau să facă hatârul regelui, el şi fiii săi nu se vor lăsa puşi în situaţia de a părăsi datina strămoşilor lor. După ce el a tăcut, a ieşit în faţă un iudeu şi a adus jertfa aşa cum ordonase Antioh. Văzând fapta asta, mâniosul Mattathias şi fiii săi au tăbărât cu sabia în mână .asupra iudeului şi l-au răpus lângă altar, apoi l-au ucis pe regescul slujbaş care îl silise să aducă jertfa, Apelles, împreună cu puţin numeroşii lui oşteni. A dărâmat apoi altarul şi a strigat: „Cel ce simte râvna obiceiurilor străbune şi a cinstirii Domnului să mă urmeze!” După ce a grăit astfel, s-a refugiat împreună cu fiii săi în pustiu, lăsându-şi de izbelişte întreaga avuţie în sat. Mulţi alţii i-au urmat pilda şi au fugit în deşert, împreună cu copiii şi nevestele lor.”

Preotul Mattathias şi fii săi au lansat un război de gherilă împotriva colaboraţioniştilor păgânizaţi şi a trupelor regelui, câştigând victorii importante, una din victoriile de seamă fiind recapturarea Templului din Ierusalim.

Nu merităşi nu este permis ca să fie întinată memoria acelor Evrei care au suferit pentru credinţă, prin reinterpretări fanteziste a acestei profeţii, care prin istorie confirmă faptele acestor eroi ai credinţei.

Referinte:

Iosif Flavius, Antichități iudaice, volumul II

Biblia de la Geneva, apărută la 1599, o Biblie protestantă având multe comentarii

John H. Alexander, Cartea Profetului Daniel

Cartea întâi a Macabeilor

Enciclopedia Libera Wikipedia, Makkabean Revolt şi multe alte articole legate de acest subiect.

"Biblia a avut întotdeauna dreptate." (Nelson Glueck)

Ce este un istoric?

Ca o paralelă

“Un profet este un om care ‘vede’ înainte în istorie. Un istoric ‘vede’ înapoi în istorie.”

„Timp de 30 de ani am făcut săpături arheologice . . ., iar în ce priveşte exactitatea istorică, am descoperit că Biblia a avut întotdeauna dreptate.“ (Nelson Glueck)

Nelson Glueck (4 iunie 1900 - 12 februarie 1971) a fost un rabin american, academician și arheolog. A fost președinte al Uniunii Colegiului Ebraic din 1947 până la moartea sa, iar activitatea sa de pionierat în arheologia biblică a dus la descoperirea a 1.500 de situri arheologice (localităţi vechi).

Mai jos regele elenist Antiochus IV Epifanes, care s-a crezut întruchiparea zeului Jupiter Olimpianul. Văzând că romanii câştigă multe bătălii, el a fost primul monarh grec care l-a ridicat pe Jupiter la rang de zeu principal în pantheonul grecesc de la Olimp. Dorind să-i facă cinste zeului suprem, a început şi finanţat cel mai mare templu din antichitate. Lucrările au fost începute în 174 î.Hr. Templul a fost gândit pentru a fi cel mai mare templu pe care l-a văzut vreodată omenirea, misiunea fiind încredinţată arhitectului roman Cossutius. Dar n-a fost să fie, căci murind Antioh al IV-lea, în 163 î.Hr., au murit şi finanţele, aşa că proiectul Teplului Olimpieonului a fost abandonat, după cum este prezis în proverb "Ember tervez, Isten végez."

Biblia şi istoria despre Antiochus IV, poreclit de unii din contemporanii săi "Epimanes" (Nebunul)

"Şi regele va face ce va voi, se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până se va umple indignarea (lui Dumnezeu), căci ce este hotărât (împotriva lui) se va împlini." Daniel 11:36

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus devine exagerat de mândru de realizările sale şi se comportă ca atare, în special faţă de evrei şi Dumnezeul lor. De aceea i s-a dat porecla "Epimanes" (Nebunul). Sfârşitul lui tragic arată că nu te poţi pune în luptă cu Dumnezeu, fără să suporţi consecinţe tragice. Numai un om complet nebun, posedat de Diavolul, mai are aşa tupeu, spre pierzarea lui.

Antiochus schimbă macazul religios

“Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor (sale); nu va ţinea seama de nici un alt dumnezeu (din panteonul părinţilor săi), ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” Daniel 11:37

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes a dorit să facă o reformă religioasă în tot regatul său, ca toţi supuşii săi să fie un singur popor, cu o singură formă de religie. Ce însemna asta? Asta însemna ca noua formă de religie să fie dictată de Antiochus, el trebuind cinstit ca manifestarea (epifania - întruchiparea) unui zeu suprem.

1Macabei 1:

43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.

44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.

Descrierea pe care o face cartea Macabeilor arată ca “zeul” Antiochus îşi închipuia că are puteri supranaturale:

2Macabei 9:8

Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până la pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.

Antiochus introduce închinarea unui zeu străin, considerându-se "epifania" (aratarea, întruchiparea) acestuia

"În schimb, va cinsti pe dumnezeul forţelor armate (eloah al-mauzim); acestui dumnezeu pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ." Daniel 11:38

Istoria confirmă profeţia:

Şcolit în cercurile savante de la Roma, Antiochus face cunoştinţă cu divinităţile romanilor, printre care locul suprem îl ocupa Jupiter Optimus Maximus (popularizat la greci ca Jupiter Olimpianul). Fie din considerenţe politice, fie din considerenţe religioase el impune închinarea la acest zeu, al cărui mit se diferenţia de cel al lui Zeus. În acel timp imaginea lui Zeus începe să pălească în ochii filozofilor greci, fiind considerat un zeu prea barbar, preluat de la hitiţi, de la care grecii au cucerit multe teritorii. Printre altele, în mitologia lui Zeus, el îl detronează pe tatăl său, Cronos, pe care îl castrează. Mai face şi alte lucruri înfiorătoare şi scârboase. Sub critica filozofilor greci, ca Pitagora din Samos, mitologia lui Zeus este repudiată şi este sortită să moară în tăcere cum a murit şi mitologia lui Pan, iar atenţia este îndreptată spre zeii din Media şi Persia, de unde este importat Mithra sub numele de Apollo, zeul îndrăgit de femei. Dar Antiochus merge mai departe şi nu ţine cont nici de zeul hitit Zeus, nici de zeul persan Mithra, ci importă zeul romanilor, pe Jupiter, al cărui personificare umană se credea.

Despre Jupiter se credea că este:

Jupiter Stator - Protectorul forţelor armate, dă statornicie în luptă, întăreşte ostaşii slabi

Jupiter Peretrius - Protectorul cuceririlor armate

Jupiter Fulguralis - Protectorul atacatorilor, cel ce ajută în lupte cu fulgerul său

Jupiter Terminus - Protectorul hotarelor

Jupiter Fluvialis - Protectorul fluviilor (poate aduce ploaie şi poate opri uraganele şi revărsarea fluviilor)

Jupiter Optimus Maximus - Cel mai mare şi cel mai bun tată

Se vede că în primul rând era un zeu al războinicilor şi apoi al agricultorilor. Antiochus fiind un militar, i-a dat întâietate. În regatul său, statuile lui Jupiter au fost modelate după chipul lui Antiochus, practică întâlnită la romani, inclusiv pe vremea lui Constantin Cel Mare, al cărui chip a fost model pentru statuia lui Mithra alias "Sol Invictus" (Soarele Invincibil). Investiţiile pe care Antiochus Epifanes le-a făcut pentru a sprijini noua religie, au fost impresionante.

Antiochus împarte favoruri celor ce sunt de acord cu politica lui religioasă

“Şi în cetăţile întărite va lucra aşa cu ajutorul (în numele) acestui dumnezeu străin: cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţii moşii ca răsplată.” Daniel 11:39

Istoria confirmă profeţia:

În cetăţile cucerite, Sidon, Pelusium, Memphis, Ierusalim, etc., el lucrează după această strategie şi darurile conving pe oportunişti să i se alăture.

Întărirea din nou a profeţiei

“La timpul fixat (Douay-Rheims Bible), regele de la sud se va împunge cu el. Şi regele de la nord se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi şi cu multe corăbii. Va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.” Daniel 11:40

Faptul ca îngerul repetă din nou profeţia, arată că împlinirea ei era certă, aducând noi amănunte.

Istoria confirmă profeţia:

După ce regele de la sud a căutat să reanexeze teritoriile cucerite de regele de la nord, Antiochus Epifanes exact aşa a făcut în prima sa campanie împotriva Egiptului. A fost ca un râu revărsat şi nimeni nu l-a oprit până în inima Egiptului.

Ocuparea Iudeii reconfirmată, numirea ţărilor care vor scăpa

“Va intra şi în ţara cea râvnită şi mulţi vor cădea. Dar acestea vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi o mare parte a fiilor lui Amon.” Daniel 11:41

Istoria confirmă profeţia:

Edomul, Moabul şi o bună parte din Amon îşi păstrează suveranitatea, dovadă fiind şi faptul că marele preot Iason Oniadul fiind deposedat de Antiochus Epifanes, a fugit după ajutor în Amon, de două ori.

Confirmarea ocupării multor ţări, inclusiv a Egiptului

“Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi ţara Egiptului nicidecum nu va scăpa.” Daniel 11:42

Istoria confirmă profeţia:

S-a întâmplat întocmai. Ţările subjugate de regatul de la sud au trecut sub dominaţia regelui de la nord, Antiochus Epifanes. Pentru puţin timp, chiar şi Egiptul, în timpul primei campanii militare.

Bogăţiile Egiptului trec în custodia lui Antiochus Epifanes

“Ci se va face stăpân peste locurile tainice (tezaurele) de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, libienii şi etiopienii vor veni la treptele (tronului) său.” Daniel 11:43

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes se întoarce din prima sa campanie militară împotriva Egiptului, cu mari bogăţii. Libienii şi etiopienii i se închina, punându-se sub suveranitatea lui.

Însă se arată nori negrii de la răsărit şi de la nord

“Dar veştile din răsărit şi de la nord îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.” Daniel 11:44

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes primeşte nişte veşti ce îl înspăimântă. Evreii conduşi de marele preot mazilit chiar de el, Iason, se revoltă şi cu ajutor amonit pun stăpânire pe Ierusalim. Teritoriile din răsărit, dinspre Armenia şi Iran se revoltă şi ele. Romanii sunt pe cale să pornească şi ei. Se împacă de urgenţă cu romanii şi porneşte o campanie furibundă împotriva răsculaţilor de la răsărit.

Sfârşitul dezastruos al lui Antiochus Epifanes

“Şi îşi va întinde al său palat de cort (militar) între mări şi frumuseţea muntelui sfânt. Apoi îl va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi în ajutor.” Daniel 11:45

Istoria confirmă profeţia:

Traseul pe care l-a urmat Antiochus Epifanes, după ce este întors de senatul de la Roma din a doua sa campanie militară împotriva Egiptului, este descris în linii mari ca între mări şi un munte sfânt. Muntele sfânt este Sionul, iar frumuseţea sfântă a muntelui este templul, iar teritoriile dintre mări fiind teritoriile dintre Marea Mediterană şi Marea Caspică. După ce Antiochus Epifanes îl alungă pe pretendentul Iason din Iudeea şi restabileşte ordinea impusă de el cu mari atrocităţi, pleacă înspre teritoriile sale răsculate din Armenia şi Iran. Dupa unele mici succese repurtate, este aproape linşat la tentativa de jefuire a unui templu. După acest act nefericit, Antiochus aude vestea rebeliunii Macabeilor şi turbează de mânie. Porunceşte cale întoarsă armatei înspre direcţia Ierusalim şi impune un galop mai mare vizitiului care mâna carul său de luptă. Numai că neţinându-se bine la o groapă, Antiochus este proiectat afară din carul de luptă şi are de suferit îngrozitor de pe urma leziunilor infectate.

Iată cum istoriseşte a doua carte a Macabeilor ultimele sale zile de agonie şi chin:

Capitolul 9

1. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.

2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.

3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.

4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.

5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.

6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.

7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.

8. Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.

9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.

10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriţi nesuferite.

11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.

12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui".

13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:

14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.

15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă.

16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.

17. Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.

18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:

19. "Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.

20. De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.

21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.

22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.

23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,

24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.

25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise.

26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu.

27. Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi.

28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.

29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.