Discuţii despre profeţiile Bibliei pe Facebook

 Prezentarea grupului “Discuţii despre profeţiile Bibliei”

 
Invitaţie

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Fiul Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Dragi fraţi şi surori, dragi interesaţi,
Sunteţi invitaţi la un studiu biblic despre profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire. Uimitoarele profeţii ale Bibliei ne întăresc credinţa. Profeţiile împlinite şi profeţiile în curs de împlinire sunt subiecte intens discutate de veacuri în creştinătate.
Uimitoarele profeţii ale Bibliei, încă neâmplinite bat la uşa timpului nostru. Analiza unor astfel de profeţii biblice importante sunt de mare actualitate.

Temele biblice despre profeţii sunt importante şi prin ele ne putem ajuta unii pe alţii.
Cât de bine cunoaștem profeţiile Bibliei?
Potrivit unui bine-cunoscut proverb englez, „Puțină cunoaștere este un lucru periculos”.
Profetul Osea i-a avertizat pe preoții evrei că ignoranța poporului este strâns legată de cunoștințele conducătorilor preoți ai poporului.
Osea 4.6 Poporul meu va pieri, pentru că este lipsit de știință...
Potrivit Domnului Isus, cauza erorii religioase este necunoaşterea Scripturilor.
Matei 22:29 Isus le-a răspuns și le-a zis: Voi greșiți, neștiind scripturile și nici puterea lui Dumnezeu.
Potrivit acestei afirmaţii, cunoașterea Scripturilor este esențială pentru a evita erorile de gândire. Cum te simți azi? Dacă Domnul Isus ți-ar pune această întrebare: „Cât de bine cunoști profeţiile Bibliei?”, Cum ai răspunde?

Dacă dorţiţi să participaţi la discuţii despre profeţiile Bibliei, sunteţi invitaţi pe grupul “Discuţii despre profeţiile Bibliei”. https://www.facebook.com/groups/1302785330063766

Dumnezeu să vă binecuvânteze efortul, să ne rugăm pentru aceasta prin meritele şi în numele Fiului Său! Amin!

Capitolul XIV

 

Capitolul XIV

Încoronarea Fiului Tatălui nostru ceresc şi instalarea legii împărăţiei lui Dumnezeu (Legea toiagului de fier)

 

Daniel 7:13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.

14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

Matei 24:30. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

Apocalipsa lui Ioan 5

1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi.

2. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?"

3. Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

4. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.

5. Şi unul din bătrâni mi-a zis: "Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.

7. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

9. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: "Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!"

11. M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

12. Ei ziceau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!"

13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: "A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!"

14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: "Amin!" Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

 

Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Însă Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună pentru acele timpuri, a doua Lege este bună pentru aceste impuri, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Şi în curând va veni o altă Lege, legea împărăţiei lui Dumnezeu, deoarece timpurile se vor schimba din nou (Matei 24:14), conform planului Creatorului, fiind un cer nou şi un pământ nou în care va locui dreptatea, prin legile sfinte şi drepte care se vor da.

 

Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să împlinim dreptatea aşa cum ar vrea Dumnezeu, în sens perfect (Fapte 15:1-15). Dacă am putea să împlinim Legea perfectă şi sfântă a lui Dumnezeu sută la sută, nici nu am muri, căci nu am mai păcătui atunci, plata păcatului fiind moartea.

 

Prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4).

 

„Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?

 

Răspunsul este evident nu. Dumnezeu nu este un mincinos, Satan este şi omul nu poate fi fericit fără Dumnezeu, aşa cum a sugerat Diavolul în grădina Edenului.

 

Din cauza răutăţii oamenilor, va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18). În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16). În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).

Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28) şi să se opună acestei închinări false. Pentru loialitatea lor ei vor fi răsplătiţi cu conducerea lumii noi, alături de Regele Isus Christos. Atunci se va da Legea împărăţiei lui Dumnezeu, despre care au vorbit şi profeţii, Legea toiagului de fier.

 

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar." (Ps.2:9)

    Le va carmui cu un toiag de fier si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu. (Apoc.2:27)

    Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie. (Apoc.12:5)

    Din gura Lui iesea o sabie ascutita, ca sa loveasca neamurile cu ea, pe care le va carmui cu un toiag de fier. Si va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. (Apoc.19:15)

 

Acum Christos domneşte ca Rege în mijlocul duşmanilor săi şi încă nu a venit timpul pentru a instaura această Legea toaiagului de fier.

Psalmii 110

1. (Un psalm al lui David.) Yehowah a zis Domnului meu: "Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale." -

2. Yehowah va intinde din Sion toiagul de carmuire al puterii Tale, zicand: "Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai!"

 

Legea împărăţiei lui Dumnezeu va fi o Lege puternică, de fier, dar clădită cu înţelepciune dreaptă şi iubitoare, care va produce fericire eternă în tot Universul. Cine o va asculta şi se va supune va fi încununat cu veşnice binecuvântări, cine se va opune şi se va răzvrăti va muri ca blestemat.

În cele din urmă, Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman prin Legea toiagului de fier, la sfârşitul celor o mie de ani va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).

 

Sună din trambiţă! Fii un străjer al lui Dumnezeu! Fii un erou al credinţei! Anunţă această încoronare deosebită!

 

Dumnezeu ne iubește (Ioan 3:16) și dorește să fim salvați (2 Petru 3: 9). Prin Biblie, Sfânta Scriptură, Dumnezeu ne-a avertizat de asemenea, de evenimentele catastrofale care vin! Prin Biblie, El ne îndeamnă să fugim de mânia care vine (Ioan 3:36) şi să fim eroi ai credinţei, salvându-ne şi salvând şi pe alţii!

 

Dar până atunci există atâta nefericire, există remedii la nefericire?

Şi care sunt secretele unei vieţi fericite?

 

Se spune că România conduce în topul ţărilor cu cei mai mulţi bolnavi psihici din Europa, Ungaria conduce în topul ţărilor cu cele mai multe divorţuri din Europa, Lituania înregistrează cea mai mare rată de suicid din lume, Republica Moldova conduce la prostituţie - 70% din femeile cu vârste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat cel puţin o dată, arată un raport publicat de o fundaţia franceză, iar Rusia ar conduce la beţii, etc.. Desigur, toate acestea nu se întâmplă deoarece oamenii de acolo care fac astfel ar fi fericiţi. De ce sunt aceşti oamenii nefericiţi? Deoarece nu cunosc secretele unei vieţi fericite. De aceea Dumnezeu ne cheamă să  dăm semenilor noştrii o mână de ajutor:

Matei 5:13. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

15. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

16. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Romani 10:13. Fiindcă "oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit."

14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

 

Studiind Biblia, am identificat şi am făcut un buchet din secretele fericirii în şapte puncte.

 

1. Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului său este crucială, dacă vrem să mergem pe drumul ce duce spre fericire

         Să citim din Evanghelia după Ioan două texte importante: Ioan 17:3. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." Nu poate exista fericire deplină fără viaţă veşnică şi Dumnezeu este acela care ne-o poate da.

Ioan 3:16. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Aflăm de aici că Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea binele suprem, concretizat în viaţaveşnică! Dovada este Fiul său iubit, pe care l-a dat pentru noi! Cunoştinţa despre caracterul înţelept, drept şi iubitor, credinţa în atotputernicia lui Dumnezeu şi motivaţia de a-i fi pe plac ascultând de sfaturile Lui, este punctul de plecare pe ruta ce duce la fericire. De aceea merită să-l cautăm pe Dumnezeu, să ascultăm de glasul Lui şi să împlinim cuvintele Lui, mulţumindu-i pentru paza, grija şi îndrumarea sa părintească! Numai cunoscându-l pe El, prin Fiul său, ne putem feri de păcat şi putem fi fericiţi! Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, de aceea ne-a şi creat şi ne-a dat bucuriile vieţii! El ne cheamă pe toţi la pocăinţă, conform cu Fapte 17: 30. "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;"

Pocăinţa înseamnă căinţă sinceră pentru păcatele făcute, concomitent cu transformarea minţii noastre, prin cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu mai păcătui.

 

2. Evitarea înţeleaptă a păcatului duce la fericire

 

          "Ştim că oricine a fost născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci acela care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte el însuşi, şi cel rău nu-l atinge." GBV 2001 1 Ioan 5:18 Textul acesta ne sfătuieşte să ne păzim de păcat, ceea ce înseamnă să ne ferim de păcat, să nu păcătuim! Orice păcat este o greşeală, un mod de a acţiona greşit, care are consecinţe mentale şi fizice dăunătoare, uneori foarte grave şi de durată: Psalmi 38:33. "N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu." Asta înseamnă nu numai să fugim de orice ştim sigur că e păcat, ci chiar şi de ce ni se pare că este un păcat; mai bine să ne convingem în afara gropii că este o groapă şi să ne felicităm că am evitat-o, decât să ne lamentăm după ce am căzut în groapă, deoarece nu am fost siguri dacă e groapă sau nu! Păcatul aduce întotdeauna nepace şi nefericire, nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi! Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu produce pace şi fericire, Dumnezeu însuşi a promis asta: Isaia 48:18. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării.

 

3. Lupta hotărâtă cu păcatul duce la fericire

 

În lupta cu păcatul trebuie să luptăm hotărât şi uneori nu putem învinge singuri. Când lupta cu păcatul este grea, trebuie să chemăm întăriri şi să le cerem suportul. Iacov 5:14. "Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului." Acest verset se aplică şi atunci când suntem bolnavi spiritual, adică atunci când trăim în păcat. Dacă am căzut în păcat, să ieşim cât de repede putem. Dacă nu putem singur, să cerem ajutor! De ce? Deoarece "PĂCATUL" tolerat ne va duce mai departe decât vrem să mergem, ne va costa mai mult decât suntem gata să plătim şi ne va ţine mai mult decât vrem să stăm în el. Adică, ne va face din ce în ce mai nefericiţi! Mai bine să nu-l tolerăm, dacă odată l-am experimentat din neglijenţă! O altă cauză, mai gravă, este pierderea mântuirii. Păcatul trebuie să fie un accident neintenţionat şi nu un experiment, altfel devine un pericol uriaş, dacă cel ce l-a practicat moare în el. De ce? Matei 5:29. "Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă." După cum am citit din mărturia Domnului Isus, păcatele neintenţionate (accidentale) sunt scuzabile, în rest toate păcatele care se fac voit, pentru a le experimenta, nu; ele vor fi iertate de Dumnezeu abia după o pocăinţă sinceră! Textul ne spune clar că nimeni nu va fi iertat şi mântuit dacă face păcate voite, ci ajunge în gheenă, care în antichitate era un loc de incinerare a gunoiului! De aceea Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă!

4. Iubirea altruistă a semenilor, chiar şi a celor răi, duce la fericire

 

Luca 7:47. "De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin."

Textul inspirat ne spune că cine iubeşte iartă; cine iubeşte mult, iartă şi mai mult! Însă Domnul şi Mântuitorulnostru Isus Christos a venit şi cu o avertizare, consemnată la Matei 6:15. "Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre." Asta este o avertizare terbilă: nu vei fi iertat de Dumnezeu, dacă nu vei ierta! Dacă Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, dând un exemplu minunat şi noi trebuie să facem la fel. Numai iubirea Dumnezeiască aduce împlinire deplină.
Iubirea altruistă produce în noi roade bune, printre care se remarcă înţelegerea necesităţilor celuilalt, bunătatea, mila, iertarea şi răbdarea, de aceea trebuie să urmărim iubirea altruistă, fără să aşteptăm ceva înapoi de la oameni, pentru că Dumnezeu însuşi ne va răsplăti, ne va da pace şi împlinire că facem ceea ce este bine şi de trebuinţă!

 

5. Ţinerea sub control a dorinţelor trupului duce la fericire

 

Trupul nostru are necesităţi, trebuie să ne hrănim, să ne îmbrăcăm, să ne odihnim, să ne destindem, etc.. De exemplu, mâncatul ne poate sătura, dar ne poate şi îmbuiba, dacă mâncăm mai mult decât avem nevoie şi asta ne va face probleme de sănătate. La fel, munca ne poate înnobila, dar ne poate şi înrobi sau chiar ucide dacă îi dedicăm mai mult timp decât poate duce trupul. Dacă nu veghem asupra dorinţelor trupului nostru, acestea ne vor duce în rătăcire. De aceea trebuie să fie o armonie între minte şi trup, ca mintea să conducă trupul şi nu trupul să conducă mintea. Dar ca să avem o minte sănătoasă, trebuie să avem duhul călăuzitor al lui Dumnezeu, căci o minte nesănătoasă nu va putea ţine un trup sănătos.

Psalmi 143:10. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! 

Cine este călăuzit pe calea cea dreaptă de duhul lui Dumnezeu produce roade sfinte, cine nu este călăuzit de duhul lui Dumnezeu, nu poate: 

Galateni 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

18. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.

19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,

20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,

21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

23. blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

 

6. Practicarea lucrurilor folositoare duce la fericire

Filipeni 4:8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Omul este chemat să caute armonia cu cei din jurul tău şi cu natura, practicând lucruri folositoare! Trebuie să ne folosim timpul trăind printre oameni şi în natură în mod raţional şi natural, urmărind echilibrul şi moderaţia în toate. Învăţând lucruri necesare şi nobile, ele ne vor ajuta în viaţă, iar apreciind igiena, medicina, munca, securitatea, proprietatea, spaţiul public, alimentaţia sănătoasă şi corectă, mişcarea de întreţinere sau destindere, frumosul, artele nobile, curăţenia, ordinea, liniştea, etc. ne va face sănătoşi mental şi trupeşte şi folositori societăţii în care trăim! 

7. Lecturarea şi meditarea la lucrurilor care duc la fericire, menţine fericirea

Evreilor din antichitate li s-a poruncit următoarele: Iosua 1:8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. 

Asta înseamnă că şi nouă ne este necesar să facem la fel cu legile lui Dumnezeu din Noul Legământ, ele trebuie citite, ascultate şi puse în practică zilnic, astfel ele produc fericirea şi o menţin: 

1Timotei 4:13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. 

Apocalipsa 1.3 "Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!"

Repetiţia este mama învăţăturii! Să nu uităm că informaţia se poate uita. Ea trebuie reâmprospătată. De aceea trebuie să citim Biblia cât mai des posibil, de preferinţă zilnic, să fim mulţumitori lui Dumnezeu zilnic, să cerem necurmat înţelepciune şi îndrumare prin rugăciune, să urmărim să creştem nivelul nostru spiritual, să ajutăm oamenii, după cum şi noi am fost ajutaţi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Post Scriptum

 

Caut un colaborator sau chiar mai mulţi pentru a edita această carte pe hârtie. Pentru cei care nu aţi înţeles ceva din carte sau doriţi mai multe informaţii cu privire la un subiect, mă puteţi contacta prin comentarii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze prin adevărul Său! În numele şi pentru meritele Fiului Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus C

Capitolul XIII

 

Capitolul XIII

Ce ar fi dacă nu ar veni împărăţia lui Dumnezeu?

 

Daniel 7:26. Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.

 

Dumnezeu a permis atât timp răul şi a decis ca în timpul domniei Antichristului şi echipei sale să pună capăt situaţiei, deoarece în timpul acesta răul va ajunge la apogeu, prin politicile de tip neo-comuniste atee şi science-fiction, care se vor lua, periclitând existenţa oricărei vieţi pe planeta Pământ.

 

Apocalipsa 11:18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!"

 

Apocalipsa 11:18 spune că Dumnezeu va prăpădi pe cei ce prăpădesc pâmântul. Prăpădirea, distrugerea pământului este evidentă, numai că nu a ajuns încă la apogeu.

 

Savanţii de tip science-fiction vor aduce „foc din cer”

 

Apocalipsa 13:13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.

 

Politicile actuale exploatează pământul într-o direcţie foarte periculoasă, visând cai verzi pe pereţi. Savanţii care sunt cu capul pe umeni şi nu în nori - şi orice om care judecă lucid, consideră că planeta Pământ este în pericol de intrare în colaps în câţiva zeci de ani.
Aceşti savanţi avertizează, dar degeaba. De exemplu, Margaret Chan, directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, spune ca bacteriile devin tot mai rezistente la antibioticele clasice, iar acest lucru “va insemna sfarsitul medicinei moderne, asa cum o cunoastem acum”.

Mortalitatea a crescut cu 50% in randul celor afectati de infectii rezistente. Tratamentele alternative sunt scumpe, produc reactii adverse fiind toxice si actioneaza mai incet. Ea sustine ca “Afectiuni banale precum rosu in gat sau un genunchi zgariat ne vor putea ucide din nou, cum o faceau cu ani in urma. Rezistenta la antibiotic creste in Europa si in intreaga lume.” ... “Intram intr-o era post-antibiotice. Asta inseamna, de fapt, sfarsitul medicinei pe care o cunoastem acum”.
OMS a publicat o carte in care suntem avertizati ce ne asteapta si cum s-a ajuns aici: folosirea gresita a antibioticelor, fiind recomandate prea usor pentru boli care s-ar putea trata altfel. Surse ca The Telegraph avertizeaza ca bacteriile devin mai rezistente din cauza frecventei si indelungatei folosiri a antibioticelor. 

Dar problema antibioticelor ar fi totusi cea mai mica problema. Sunt alte avertizari mult mai serioase, pe care nimeni nu stie cum sa le rezolve spre un final stabil. Unul este distrugerea ecosistemelor si al doilea epuizarea resurselor naturale. Golul este umplut de chimicale si sintetice. Savantii de tip science-fiction se agata sa creada cu disperarea unuia care se înneacă, ca gasirea unei surse ieftine de energie (foc din cer), ar putea inversa lucrurile. Dar, pana gasesc ei energia ieftina, totul poate sa se duca de rapa. Si chiar daca ar gasi-o, ar putea ea schimba mentalitatea oamenilor pusi pe distrugere? Cu ce ar putea contribui energia ieftina la oprirea distrugerii ecosistemelor? Daca cad ecosistemele - sa presupunem doar moartea, extinctia albinelor, cum va rezolva problema aceasta energia ieftina? Pot savantii sa faca din nou albine? Eu ma indoiesc, desi progresul stiintei este enorm, ajungand la culmi de nedescris, chiar si pentru secolul trecut... Asa ca ma intreb, si va intreb, ce o sa facem cu energia ieftina, daca nu o sa avem apa curata si suficienta si mancare naturala şi sănătoasă? Poate energia ieftină să ne hrănească?

  
         Pe fondul acestor avertizari, se scriu scenarii sumbre, se prezic scenarii tulburatoare despre capriciile naturii bulversate de goana dupa experimente periculoase si iresponsabile, se vor isca furtuni teribile si secete teribile, care vor pune in pericol si ce a mai ramas neatins de prapadul facut de om; nu va mai fi apa suficienta, mancarea va fi amestecata cu chimicale, barbatii si femeile vor chelii şi vor deveni sterili, inapţi să se mai reproducă, dar puterea de reproducere va seca si în regnul animal şi plante, doar o mana de privilegiati politici si niste gangsteri smercheri vor avea totul, care vor fi paziti de armate, ptr. o bucata de paine si un pahar de apa. In cele din urma si resursele lor s-ar epuiza, iar COLAPSUL TOTAL ar fi inevitabil. Suprafata Terrei ar ajunge un desert pustiu, inconjurat de mări foarte sarate, fara nici o urma de viata. Un viitor pustiu, fara oameni, animale si plante, dar cu reactoare de energie ieftina...

         În consecinţă, răspunsul la întreabrea din titlu ar fi, că fără spiritualitate omenirea s-ar autodistruge cu siguranţă. Degeaba ştii ceva, dacă eşti nepriceput (prost) în al aplica cu înţelepciune. Pare incredibil, dar este confirmată de civilizaţiile dispărute ale Terrei. Fără virtuţii divine, omul decade şi devine ţărâna din care a fost luat (Geneza 2:7). 

 

 

          Dumnezeu nu va aştepta până ce megalomanul Anticrist şi echipa sa de habotnici fantastico-ştiinţifici vor pustii Terra în aplauzele yesmenilor zombiţi.

          Avem nevoie de Dumnezeu, care să oprească acest drum spre distrugere totală.

 

Ce este omul? Şi care este viitorul lui? Care este rolul Bisericii în cer?

 

Biblia arată că omul a fost creat de Dumnezeu, din ţărâna pământului, în care s-a suflat suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). De asemenea, arată că omul a fost creat perfect (Deuteronomul 32:4; Ecleziast 7:29; Romani 14:12), dar cu capacitatea liberă de a alege binele sau răul, deci responsabil pentru deciziile sale (Deuteronom 32:4; 30:19).

 

Primii oameni Adam şi Eva, au ales neascultarea, despărţindu-se de Dumnezeu (Geneza 3:1-19; Osea 6:7). Astfel ei au pierdut viaţa perfectă care se menţine prin ascultarea şi comuniunea cu Dumnezeu, şi au transmis urmaşilor lor imperfecţiunea, o natură păcătoasă care duce la moarte (Romani 5:12; Iacov 1:15).

 

Dumnezeu prin Biblie arată că prin răpirea făcută de Domnul Isus Christos la timpul hotărât, companionii săi vor merge în cer, pentru a lua locul îngerilor căzuţi, care au fost excluşi de la guvernarea oamenilor (Ioan 14:2, Mat.18:10); iar oamenii din rămăşiţele natiunilor care vor supravieţui plăgile apocaliptice datorită pocăinţei şi supunerii lor, vor fi reabilitaţi la condiţia adamică perfectă de la început (1Corinteni 15:28: Apocalipsa 21:3-5,24).

 

Consider că următoarele versete sunt vitale pentru a înţelege care este rolul adunării (bisericii) creştine în cer.

 

Destinaţia bisericii este clară, CERUL, deşi unii încearcă alte explicaţii, în zadar:

In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. (Ioan.14:2)

 

Rolul îngerilor sfinţi este clar arătat, de a veghea şi a raporta lui Dumnezeu situaţia noastră:

Feriti-va sa nu defaimati nici macar pe unul din acesti micuti; caci va spun ca ingerii lor in ceruri vad pururi fata Tatalui Meu care este in ceruri. (Mat.18:10)

 

Dacă biserica va fi ca îngerii, înseamnă că va avea rolul de înger veghetor, bineânţeles alături de ceilalţi îngeri sfinţi:

Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer. (Mat.22:30)

Caci dupa ce vor invia din morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri. (Marc.12:25)

Pentru ca nici nu vor putea muri, caci vor fi ca ingerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. (Luc.20:36)

 

O tradiţie veche a bisericii din antichitate spunea că Biserica răpită va lua locul îngerilor decăzuţi, care acum îşi bat joc şi apoi îi acuză pe oameni în faţa lui Dumnezeu:

pe cand ingerii, care sunt mai mari in tarie si putere, nu aduc inaintea Domnului nicio judecata batjocoritoare impotriva lor. (2Pet.2:11)

El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta. (Iuda.1:6)

 

Biserica din antichitate era chiliasta, adică credea că cei o mie de ani din Apocalipsa sunt o împărăţie milenară şi literala pe pământ.

Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? Caci numai Tu esti sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate!" (Apoc.15:4)

 

Acei oameni care nu se supun şi nu se pocăiesc nu au nici un viitor, fiindcă li se ridică dreptul la viata: Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." (Ioan.3:36)

 

Cum s-a făcut lucrarea de răscumpărare? În ce constă salvarea omului? Ce se întâmplă cu cei care nu sunt salvaţi: sunt deja judecaţi sau sunt încă în starea de moarte adamică şi judecata lor este în viitor?

 

Dumnezeu este întruchiparea dragostei şi are un plan de salvare, făcut în Christos, pentru cei credincioşi (Efeseni 1:4,5; 3:11; Ioan 3:16; Romani 5:8; 8:28,29; 1Petru 1:2).

 

Însă pentru că Dumnezeu este şi drept, astfel fiindcă s-a pierdut o viaţă perfectă cea a lui Adam, legea lui cere ,,viaţă pentru viaţă” (Exod 21:23); şi dacă s-a pierdut o viaţă perfectă, aceasta trebuia răscumpărată tot de o viaţă perfectă. Aşadar era nevoie de un om perfect, echivalentul lui Adam, care să-şi sacrifice viaţa pentru omenire şi astfel să răscumpere păcatul  şi să ducă pe cei credincioşi la pace eternă cu Dumnezeu (Isaia 9:6; Romani 5:1,15-19; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).

 

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare perfectă, completă şi eternă din păcat şi moarte (Fapte 4:12; Ioan 14:6; 1Timotei 2:5,6; Evrei 9:12), o răscumpărare nu doar a sufletului (Evrei 10:39; 1Petru 1:9), ci chiar şi a trupului (Romani 8:23). În cer noi vom avea trupuri cereşti, căci trupul nostru pământesc se va transforma în trup de slavă. Iar în mia de ani, oamenii peste care vom supravegea şi guverna ca îngerii din cer, vor avea trupuri pământeşti, aşa cum a avut Adam şi Eva înainte de căderea în păcat. Ei nu vor muri, numai în caz de nesupunere şi mulţi vor muri la finalul miei de ani, fiind duşi în rătăcire de Satan şi demonii care vor fi dezlegaţi din închisoarea lor. Evident, nu toţi. Cei care vor trece testul, vor trăi veşnic pe pământ şi chiar şi Dumnezeu va veni să locuiască alături de ei, în slavă.

 

Primii oameni Adam şi Eva au fost creaţi cu posibilitatea de a putea trăi veşnic în condiţii minunate, însă pentru acest deziderat ei trebuiau să manifeste supunere (ascultare) faţă de Creator (Geneza 2:16,17).

 

Datorită păcatului nesupunerii primilor oameni, urmaşii lor au pierdut dreptul la viaţă veşnică, iar opusul vieţii este moartea (Geneza 3:19).

 

Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este o creaţie a lui Dumnezeu, creat din ţărâna pământului căruia i s-a dat o suflare de viaţă: Geneza 2:7.

 

Atât timp cât carnea şi această suflare coexistă, omul este o fiinţă, o vietate; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este o vietate, nu mai este un suflet, răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte, moartea fiind opusul vieţii. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29.

 

Dragi fraţi şi surori, ceea ce spun Sfintele Scripturi despre starea omului în moarte, trebuie luat per ansamblu, nu selecţii de ici colo. În creştinism există două tabere - şi asta nu de azi sau de ieri, ci există o tradiţie veche a interpretării Scripturilor în două moduri diferite, antagonice. Unii susţin că omul este muritor în sens complet - trup şi suflet: dintre ei cei mai importanţi sunt episcopii Policarp al Smirnei şi Teofil al Antiochiei, ambii fiind personalităţi creştine marcante din secolul II, episcopi cu mare influenţă - deci singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, a trupului şi a sufetului împreună.

Aşanumitul credeu apostolic din secolul II, tace în această privină, dar susţine următoarele, că Domnul nostru Isus şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde are să vină să judece pe cei vii și pe cei morți, aşadar ce judecată ar fi judecata celor deja judecaţi şi chinuiţi în foc, până la judecată? E un nonsesn, fără sens. Tradiţia negării nemuririi sufletului s-a perpetuat mult timp şi este prezentă şi azi, atât printre oameni academici, cât şi de rând. Iată, un exemplu, Sophronios, Patriarhul Ierusalimului (560-638), care a fost originar din Siria (Damasc). În această mare calitate ecleziastică, a respins teologia nemuririi sufletului, declarând că nemurirea este un dar al lui Dumnezeu, care nu se naște cu noi. El a declarat nemurirea sufletului ca fiind o erezie, arătând şi spre sursa  popularizării ei în creştinism: Origen din Alexandria şi secta lui, care se numeau „origeniştii”, aceştia fiind scoşi în afara legii ca eretici, în secolul VI, iar liderul lor Origene, anatemizat, cărţile lui fiind interzise.

 

Alţii - urmând o anume tradiţie şi învăţătură a lui Origen - sustin că omul este muritor doar cu trupul, sufletul fiind nemuritor şi prin urmare moartea este doar o uşă, pe care se trece spre o altă formă de viaţă, cea nevăzută. Am scris intenţionat că era învăţătura lui Origen, deoarece Sofronie şi alţii nu credeau că această învăţătură provine de la apostoli sau Domnul nostru Isus. În treacăt fie spus, marele istoric evreu din secolul I AD, Iosif Flaviu, susţine că fariseii şi esenienii erau de părere că sufletul este nemuritor.

Ambele tabere susţin că au dovezi solide din Biblie. Dar adevărul nu poate fi contradictoriu. Care este adevărul? Să nu ne fie frică să cercetăm. Ce dovezi există că Policarp, Teofil şi Sofronie au fost  eretici iar fariseii, esenienii şi Origen au fost cei dreptcredincioşi în această părere? Iar dacă Origen este într-adevăr responsabil pentru aşa ceva, cum a reuşit să facă acest lucru? Unii îl bănuiesc de incorectitudine în copierea Scripturilor. Este posibil să fi ales variante de redare proprice interpretarii lui şi a inserat acestea în copiile Scripturii făcute de el, făcând loc unei interpretări proprii a acestora?

 

În cine te vei încrede? Citeşte această poezie şi urmează sfatul autorului ei:

 

Înşelătoria fuge de lumină

 

Să nu îţi fie frică să cercetezi,

Căci numai înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare!
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule!
-- Anonim --
AMIN!

 

Alfred E. Housman, evaluator de text al lucrărilor clasice, arată că evaluarea textului (aşanumita critică textuală) este atât o știință cât și o artă. Aceasta este o știință, deoarece reguli diferite reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori și lecturi ale copiatorului, dar este și o artă, deoarece aceste reguli nu pot fi aplicate strict tuturor situațiilor.

 

Suntem într-o asemenea situație în ceea ce privește Luca 16:19-31.

 

Biblia este un tezaur clasic de artă literară și neavând la dispoziţie originalul, versiunile ei conțin multe noduri gordiene. Avem nevoie de un „artist evaluator” grozav care să dezlege aceste noduri. Și acesta este Dumnezeu. Avem nevoie ca Dumnezeu să „intervină” în mintea noastră pentru a ne atinge scopul (corect).

Manuscrisele din secolul II conțin 71% din Evanghelia după Luca în fragmente (818 din 1151 versete, dacă au existat într-adevăr 1151 versete în textul original) şi ele au fost cartografiate şi inventariate. Din secolul I nu ni s-a păstrat nici un fel de manuscris, din această carte, după câte ştiu. Acestea sunt acele fragmente: Luca 1:58-59; 1:52-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32; 4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39,41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53.

După cum putem vedea, capitolul 16 există în copiile din secolul II, dar – atenţie mare - există şi anumite diferenţe în acest capitol, faţă de ce avem acum în versiunile româneşti şi putem trage anumite concluzii pertinente. Din câte știu, manuscrise ce ar conţine Evanghelia după Luca completă nu există decât din secolul al IV-lea. Totuşi, cineva a raporat că a existat în SUA o copie completă a acestei evanghelii din secolul II. Manuscrisul s-a pierdut, dar cineva a făcut fotocopii. Unde ar fi acestea nu ştiu. Este un lucru neobişnuit, ca un manuscris de o asemenea importanţă să se piardă în epoca noastră modernă. Numai dacă au vrut să ascundă ceva foarte important, ceva care să răstoarne ideile vechi şi să provoace o lovitură drastică anumitor dogme, ar fi avut un motiv să-l facă dispărut. Omul religios dar mândru de sine, de cunoştinţa lui faşsă şi greşită, de care nu este conştient deloc, fiind orbit de Satana, este în stare de orice, numai ca să iasă el basma curată. De aceea l-au ucis şi pe Domnul Isus. Şi cine? Cei mai mari oameni religioşi ai timpului sau.

 

Aşadar să fim precauţi. Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III.

Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice (Marcion, Tatian, Clement).

În ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii, fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.

 
Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luka (Drury, 159-60).

 

Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus susține excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).

Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul

Din partea mea, mă alatur opiniei lui Cairus şi a altor savanţi sau laici având aceeaşi părere, şi nu cred că această opinie ar trebui anatemizată, având în vedere argumentele întemeiate ce le aduce, de exemplu că acest pasaj nu se reflectă deloc în scrierile apostolului Pavel. Din contră, lipseşte din toată teologia epistolelor pastorale sau ecumenice ale Noului Testament:

Romani 6:23 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
23 Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul temporal sau veşnic), dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.

Şi acum vedeţi ce se întâmplă la judecata viitoare (adică după înviere), căci textul următor vorbeşte de judecată, nota bene:

Biblia în versiunea lui Cornilescu Evrei 10:27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biblia în versiunea Ortodoxă Evrei 10:27 Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
Biblia în versiunea Baptistă Evrei 10:27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

 
Însă aici textul grec spune aşa:

"ci doar o asteptare înfricoşată a judecăţii (kriseos) şi a focului (kai pyros) zelos (zelos) care va mânca (esthiein) pe cei răzvrătiţi (tous hypenatious).

Întrebare: De ce va fi mistuire şi nu chinuire la judecată?
Răspuns: Fiindcă Dumnezeu care este iubire, nu ar acţiona contra propriei sale firi.

Cornilescu Evrei 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Ortodoxă Evrei 12:29 Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".
Baptistă Evrei 12:29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"

De ce nu scrie că Dumnezeu este un foc chinuitor? Nici chiar voi nu aţi putea face asta, dacă v-ar cere cineva! Însăşi firea noastră se îngrozeşte de aşa ceva. Eruditul karait Nehemia Gordon spunea că “Dumnezeu nu este Moloh!”.

Ar putea un tată să-şi chinuie etern un copil, oricât de rău ar fi fost el? Eu cred că nu. Şi atunci, de ce îi puneţi în seama lui Dumnezeu aşa ceva? Oare el nu este Tatăl tuturor oamenilor? Nu aşa zicem în rugăciunea "Tatăl nostru"? Aşadar Luca 16:19-31 este un text străin de Dumnezeu, de Isus, de sfinţii îngeri şi de apostoli, de Biblie şi de Evanghelie.

 

Aşadar nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce explică pildele din Biblie în termeni literali: Matei 13:10-15. Avem o singură şansă de mântuire: în viaţa aceasta.

 

Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere, de aceea credem că salvarea omului din păcat şi moarte, se poate obţine doar aici în această viaţă, prin harul (favoarea sau bunătatea nemeritată acordată oamenilor) lui Dumnezeu care este dat tuturor celor ce răspund la iubirea Lui, prin: pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura şi botezul în apă în numele lui Isus (Fapte 2:38; 22:16; Romani 10:9,10; Marcu 16:16). Iar primirea harului are ca efect o viaţă de sfinţenie şi fapte bune. Astfel, omul face fapte bune pentru că este salvat nu pentru a fi salvat (Efeseni 2:8-10; Tit 3:5-8).

 

Acest mesaj este important, vă rog să-l transmiteţi şi altora

 

Dacă credeţi că acest mesaj va ajutat în înţelegerea timpurilor care vor veni, vărog să-l transmiteţi şi altora. Dumnezeu ne iubeşte, de aceea ne şi avertizează ca să nu trăim în greşeli, căci orice greşeală este păcat şi orice greşeală costă, unele chiar foarte mult, cele colective. Uitaţi-vă ce au făcut marii dictatori ai lumii, ca să ştiţi ce o să vă coste. Mesajul de avertizare care îl conţine, este dezbrăcat de orice ura şi resentiment, nu trebuie luat ca o opinie personala contra cuiva, eu aş dori ca toţi să fie mântuiţi, aşa cum doreşte şi bunul Dumnezeu şi Fiul Său. Glorie veşnica lui şi Fiului său! Amin!

Mulţumesc!